CAVALER, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil cu o situație militară înaltă, consfințit pentru luptă, de rege sau de un reprezentant al lui, în cadrul unei ceremonii speciale care a variat după țări și epoci; (urmat de determinări, în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios, întrunind toate atribuțiile care decurg din această situație. Se înclinase în fața ei ca un cavaler din vechi timpuri. SADOVEANU, N. F. 15. Singur numai cavalerul suspinînd privea balconul. EMINESCU, O. I 152. S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta. EMINESCU, O. I 146.De pe zalele-aurite Secunosc că-s cavaleri. NEGRUZZI S. II 78. II. 1. Om plin de abnegație,generos și nobil. (Adjectival) Aștept din parte-ți, o rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer. EMINESCU, O. I 91. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. Și-i fi cavalerul nostru pe la grădini, pe la teatru, pe la baluri. ALECSANDRI, T. I 272. 3. Bărbat necăsătorit, holtei, burlac. Cavalerii invitau la un vals pe noile lor cunoștințe. VLAHUȚĂ, O. A. III 3. Țineți-vă frumos și nu fiți așa de posomorite, c-au să vie cavalerii să vă poftească [la dans]. ALECSANDRI, T. I 160. Cavaler de onoare = tînăr care însoțește pe miri la cununie. 4. (Urmat de determinări în genitiv) Membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații.