ceasórnic n., pl. -oárnice și -órnice (rus. časóvnik, ceaslov, orar, časý [pl.], ceasornic; sîrb. bg. časóvnik, ceasornic. Cp. cu bobornic, gromolnic, țîrcovnic). Mașină care măsoară și arată timpu (ceasurile): ceasornic de buzunar saŭ portativ, de masă, de părete. Un dans popular. O plantă agățătoare ornamentală originară din Brazilia și Perú (passiflóra caerúlea). Ceasornicu umblă în ainte, în apoĭ, a stat, arată maĭ mult de cît trebuĭe, maĭ puțin, nu funcționează. A întoarce ceasornicu, a-ĭ strînge coarda ca să funcționeze. Casă cu ceasornic, în aĭ căreĭ părețĭ, după credința poporuluĭ, se aud niște bătăĭ ca tic-tacu ceasorniculuĭ. – Supt influența curentuluĭ latinist, uniĭ șĭ-aŭ închipuit că ceasornic e compus din ceas și... ornic, ĭar ornic din oră și sufixu slav -nic!. De aceĭa, aŭ început să scrie (dar n’aŭ îndrăznit să și zică!) ornic îld. ceasornic! Sadoveanu maĭ scrie încă: ornicu cu cuc stătuse (VR. 1911, 1, 19). – Nu se știe precis numele inventatoruluĭ ceasorniculuĭ cu roate dințate, dar se știe că, pin seculu XII, existaŭ pin mînăstirĭ asemenea ceasornice. Germaniĭ îl atribue luĭ Petru Hendlein (lăcătuș din Nürnberg), care construĭa ceasornice de buzunar pe la 1500-1548, ĭar Francejiĭ luĭ Julien Coudray (originar din Blois), care, la 1528, a oferit luĭ Francisc I doŭă pumnale ornate cu cîte un ceasornic.