CENUȘIU, -IE, cenușii, adj. De culoarea cenușii; sur, gri. Ca niște aripi de vulturi cenușii, se ridicau departe pădurile de fag. GALACTION, O. I 334. Nu mai poate să distingă culorile stofelor din vitrină. Parcă toate sînt cenușii. SAHIA, N. 98. Nu știu... Cînd se coboară în grădină, că-n biata floare cenușie Ce se ascunde umilită, e-atît parfum și poezie. ANGHEL, Î. G. 14. Numai ochii săi mișca, Vulturește-i alerga Pe cea zare cenușie, Lungă, tainică, pustie. ALECSANDRI, P. II 11. Cerul era turburat; nori groși se primblau ca niște munți pe el, lăsînd în urma lor o ceață cenușie. NEGRUZZI, S. 1 57. Materie cenușie v. materie. ♦ (Substantivat, n.) Culoarea sură. Boarea amiezii lungi mîna apa galbenă a grilelor pînă sub cenușiul pădurilor. CAMILAR, N. I 255. Mitrea sta singur, privind cenușiul zării către miazăzi. SADOVEANU, M. C. 11.