2) cep n., pl. urĭ (lat. cĭppus, palisadă; it. ceppă, pv. vfr. cep, sp. cepo, ceĭa ce rămîne în pămînt dintr’un copac tăĭat, Abruzzo ceppe, cep. D. it. saŭ rom. ar putea veni și vsl. čepŭ, sîrb. bg. čep, rut. čip, ung. csepp). Bucată de lemn pusă orizontal ca să astupe gaura unuĭ butoĭ (la buteliĭ se zice dop și e pusă vertical). Cĭot în trunchĭu braduluĭ. A da cep unuĭ butoĭ, a-ĭ face o gaură și a-ĭ pune cep.