cep, cepuri, s.n – 1. Bucăți de lemn (patru) așezate de-a curmezișul între grindei și obezi, de o parte și de alta a roții de moară (Felecan, 1983). 2. Partea superioară a stâlpilor (de la porțile tradiționale) cu ajutorul cărora se fixează, prin cuie de lemn, stâlpii de fruntar (Nistor, 1977: 22). 3. Dop; astupuș, stupuș (ALRRM, 1971: 312). – Lat. cippus „trunchi” (Scriban, Șăineanu, DLRM, DEX, MDA).