CERCA vb. (Mold., Trans.) A căuta. A: Iată, trei bărbați te cearcă pre tine. AP. 1646, 35^r. Lupul altă soție își cercă. CI, 97. A cerca pre cel pierdut. LET. .1766-1767, 6^v. Dacă nu-mi crezi, cearcă și vei afla. H 1771, 91^r. Umblă cercîndu-l si nu-l află. B 1775, 97^r; cf. URECHE; VARLAAM; M. COSTIN; CVL, 166; DOSOFTEI. VS; N. COSTIN ; CD, 1698, 29^r, 36^r, 36^v; CI, 169, 176; NCL II, 292, 294; CD, 1770, 36^r; H 1771, 80^v, 86^v, 86^v, 99^v; B^v 1779, 62^r. C: Stătu Maria la groapă de cerca preacinstitul trupul Sfințiii Tale. O, 33^v. Unde mă veți cerca, acolo mă veți afla. LD, 14^r. La tine alerg, cerc]nd mîntuire. MCCR, 47; cf. O. 46^v, 55^v; MCCR, 77. // B: Iată, bărbați trei cearcă pre tine. NT 1703, 103^v. Mița ... să ne cearce prin găuri. E ante 1704, 30^v; cf. BIBLIA (1688). Etimologie: lat. circare. Vezi și cercător.