Definiția cu ID-ul 1244237:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CERDAC s. n. 1. (Mold., ȚR) Foișor. A: Au apucat în curte cerdacul cel de piatră și s-au orînduit de apărare acolo. N. COSTIN. Cerdace ghizdave și frumoase, afară din zid, asupra apii scoase avea. CANTEMIR,, IST. Așijdere au făcut și cerdacurili cele înalte. PSEUDO-COSTIN, 27r. În mijloc ave un cerdac cu stîlpii minunați de marmură. H 1771, 100v; cf. CANTEMIR, IST.; NECULCE; H 1771, 100v; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. B: Să sui Petru în cerdac să să roage. AP. 1683, 13r. Să-i facem lui dară cerdac. BIBLIA (1688). Și-l află pre cîine șăzînd suit într-un cerdac sus. E ante 1704, 28r. // C: Acela voao va arăta un cerdac. NT 1648, 60r. Era toți ... sus în cerdac, în polată, de să uspăta. C 1692, 522r. 2. (Mold.) Construcție făcută deasupra unei cruci sau fintîni. O cruce mare de piatră și cerdac iarăși de piatră deasupra crucii. NECULCE. Etimologie: tc. çardak. Vezi și cerdăcel, cerdăcuț.