CERTITUDINE. Subst. Certitudine, siguranță, încredere, convingere, credință, încredințare. Asigurare, garanție, garantare, chezășie, chezășuire. Realitate, real, existență obiectivă, lucru real, stare de fapt. Probă, dovadă, mărturie, atestare; probare, demonstrare, dovedire, adeverire, confirmare, atestare, certificare, autentificare, Axiomă. Adj. Cert, sigur, evident, limpede ca lumina zilei, neîndoielnic, neîndoios, nedezmințit, hotărît, categoric, precis, netăgăduit, indubitabil (rar), indiscutabil, necondiționat, de netăgăduit, incontestabil. Sigur, garantat. Real, exact, obiectiv, faptic, autentic; adevărat. Convingător, probator, probatoriu, probant (rar), doveditor, adeveritor, mărturisitor (rar), confirmativ. Axiomatic. Vb. A avea certitudinea, a fi convins, a avea convingerea, a fi încredințat, a fi sigur de, a nu pune la îndoială, a crede sută la sută, a se încrede, a avea încredere. A asigura, a convinge, a încredința; a garanta, a gira, a chezășui. A certifica, a autentifica, a dovedi, a atesta, a confirma, a întări, a proba, a demonstra, a adeveri, a mărturisi. Adv. (În mod) cert, sigur, neîndoielnic, de netăgăduit. Exact, cu adevărat, cu siguranță, cu certitudine, sută la sută, cum te văd și (cum) mă vezi; în mod hotărît, fără doar și poate, indiscutabil, fără (nici o) îndoială, neîndoios, negreșit, desigur, garantat (fam.), categoric. V. adevăr, afirmație, siguranță.