CHEI, cheiuri, s. n. Țărm al unei ape amenajat pentru a preveni inundațiile și surpările; stradă de-a lungul unui astfel de țărm (v. splai); loc amenajat într-un port pentru acostarea vapoarelor (v. port). Venea... din Cotroceni pe lîngă cheiul gîrlei. PAS, Z. IV 107. [Pietrele] care au fost tîrîte pînă la marginea Oltului stau îngrămădite pe malul lui... ca mulțimea unor emigranți pe cheiuri, înainte de plecarea vaporului. BOGZA, C. O. 210. Mușat rămăsese tot visătorul... de pe cheiul Galaților. GALACTION, O. I 131. Nici o viețuitoare nu mai mișca pe cheiurile înfierbîntate. BART, E. 19. – Variantă: cheu (BART, E. 317) s. n.