Definiția cu ID-ul 548921:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva să vină aproape sau într-un anumit loc. 2. A pofti, a îndemna (în mod oficial) să participe la o acțiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (în mod oficial) să se prezinte într-un anumit loc. ◊ Expr. A chema la ordine = a cere să se respecte disciplina și liniștea. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a încorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. A chema în judecată = a cita în fața justiției. II. 1. Tranz. unipers. și refl. A se numi, a avea numele... 2. Refl. impers. (Fam.) A însemna, a se zice, a se socoti. ◊ Expr. Se cheamă că... = e vorba că..., vrea să zică. – Lat. clamare.