CHEOTOARE, cheotori, s. f. (Și în forma cheutoare) 1. Mic semicerc de ață, de șiret, de stofă etc. cu care se încheie nasturii de la o haină. Își deznoda cheutorile blănilor, gîfîind. C. PETRESCU, S. 125. Mă simții apucat de mini, de brațe, de umere, de cheotoarea surtucului. HOGAȘ, M. N. 29. Dintr-o sută de fuioare, Mi-a făcut o cheutoare. MARIAN, S. 139. 2. Tăietura din partea stingă (sau dreaptă) a reverului hainei; butonieră. Gătit cu cravată roșie, cu flori la cheutoare... Robea intră în bufet. DUNĂREANU, CH. 154. 3. (Regional) Loc unde se împreună bîrnele la colțurile caselor; coama sau culmea casei în locul unde se împreună cu căpriorii. În curte cine-a-ntrat? Poate-s niște pețitori, Și se țin la cheutori? MARIAN, S. 109. – Pronunțat: che-o-. – Variante: cheutoare, chiaotoare (ODOBESCU, S. II 297), chiotoare (SLAVICI, N. II 280, BĂLCESCU, O. II 258) s. f.