CHEREM s. n. (În expr.) (A fi) la cheremul cuiva = (a fi) la discreția, la dispoziția, la bunul plac al cuiva. Aproape toți făceau... muncă de slugi și de trepăduși la cheremul stăpînilor. PAS. Z. I 256. Bine că i-am prins portretu la mînă... de-acum îi la cheremul meu. ALECSANDRI, T. I 202. (învechit) A avea pe cineva la cheremul său (sau lui) = a avea pe cineva la mină, a dispune de cineva. Boierii, în a căror mînă se afla aparatul de stat, storceau tot mai mult vlaga țărănimii, lăsate cu totul la cheremul lor, pretinzînd tot mai multe zile de clacă. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 98. Hiotoglu te avea la cheremul lui, după cum zic turcii, căci avea la îndămînă un arsenal întreg. GHICA, S. 350. (Rar, învechit) A nu-i veni cuiva la cherem = a nu-i veni la socoteală, a nu-i conveni. Să rup zapisu?... Nu-mi vine la socoteală!..., Să-i dau pe Măndica?.:. Nu-mi vine la cherem! ALECSĂNDRI, T. I 328.