CHERESTEA, (2) cherestele, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Lemn de construcție; lemnăria întrebuințată într-o construcție. Sania lui Lipa, mare, greoaie, cu cheresteaua petecită într-o mie de locuri, rupea încet zăpada de. pe marginea drumului. GALAN, Z. R. 258. Vrea să-și tîrguiască lînă ori cherestea de la munte. ODOBESCU, S. I 375. 2. Fig. (Familiar) Constituție solidă; structură osoasă, osatură. Putea... să dea ascultare tovarășilor de la conducere, intrînd în sanatoriu, pentru a-fi drege, cum spunea, cheresteaua. PAS, Z. II 79. E un om cu o cherestea uriașă; un cap ca de taur, părul negru des, barba și mustățile aspre și împîslite. CARAGIALE, O. I 287.