chetoare, chetori, (cheotoare), s.f. – (reg.) 1. Încheietura de la colțul caselor de lemn (DLRM, 1958, cf. Corniță, 1997). 2. Butonieră. Cămașă cu chetori = cu nasturi (ALRRM, 1973: 626): „La cămeși, la k’etori, / Scrisă-s sfinte sărbători” (Papahagi, 1925: 231). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei (Apșa de Jos). 3. Articulația piciorului. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Din încheietoare (Scriban); der. din *cheiat = încheiat (Șăineanu); lat *clautoria (< *clautus = clavutus) (DEX, MDA).