Definiția cu ID-ul 906649:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CHIMIR, chimire, s. n. Brîu lat de piele (uneori împodobit), prevăzut cu buzunare, în care țăranii își țin banii și diferite obiecte mărunte; șerpar. V. brîu, curea. Trupu-i nalt ședea încovoiat asupra chimirului lat de piele roșcată lustruită, în care bătaia razelor trezea scînteieri. SADOVEANU, O. III 387. Încheind scrisoarea pe care plugarul o înfășură, cu deosebită grijă, în basma și o strecură în chimir, am ieșit să-l întovărășesc cîțiva pași la vale, spre sat. C. PETRESCU, S. 136. Cel dintîi [chimir] era cu taleri, altul numai cu florinți, Al treilea galbeni, galbeni de cei ungurești cu zimți! Ce chimir!... De piele neagră, și bagă bine de seamă, Avea-n juru-i agățate zece năsturași de-alamă. HASDEU, R. V. 108. Chimirul s-o fi vărsat, Banii s-or fi-mprăștiat. TEODORESCU, P. P. 441. ◊ Expr. A pune la chimir = a strînge bani, a fi zgîrcit. A avea la chimir = a fi bogat. – Pl. și: chimiruri (DUMITRIU, B. F. 7, SADOVEANU,O.I 21). – Variantă: (regional) chimer (CREANGĂ, P. 161) s. n.