Definiția cu ID-ul 906678:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CHINUI, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune (pe cineva) la o mare suferință fizică; a tortura, a căzni. Tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjești oamenii și să chinuiești nevasta și copiii! CREANGĂ, P. 47. Doi tătari țeapa-i gătesc, Doi amar mi-l chinuiesc. ALECSANDRI, P. P. 77. Mai bine era să se fi îngropat în mare ca cealanți (= ceilalți) tovarăși ai săi, decît să moară chinuit de foame! DRĂGHICI, R. 42. ◊ Refl. Sărmana s-a chinuit așa pînă despre ziuă. CREANGĂ, P. 98. 2. Tranz. A pricinui cuiva suferințe morale, a supune la chinuri sufletești. Zadarnic căuta bătrînul să șteargă din minte icoana copilăriei, care îl chinuia stăruitor. BART, E. 111. Rămase într-un neastîmpăr ce-l chinuia mai cumplit decît moartea. ISPIRESCU, L. 45. Spune babei ce te chinuiește; că, de unde știi, poate să-ți ajute și ea ceva. CREANGĂ, P. 189. ◊ Refl. Sărmană inima mea! Multă vreme-ai tot jelit, Tot mereu te-ai chinuit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. ◊ Intranz. (Rar) Mai văzut-ai om pe lume Să chinuiască ca mine? SEVASTOS, N. 164. ♦ (Cu sens atenuat) A necăji, a incomoda, a plictisi. Nu mai chinui pe bietul om, întrebîndu-l de zece ori același lucru. 3. Refl. A se strădui, a se osteni, a se căzni. Se chimda de două zile la o problemă, dar nu reușea să-i dea de capăt. =3 M-am chinuit de l-am crescut și l-am scos din toată nevoia, și acum... parcă văd c-am să rămîn fără dînsul. CREANGĂ, P. 81. – Prez. ind. și: chinui (RETEGANUL, P. I 26).