cioacă¹ sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ciocă¹, șchioa~ / P: cioa~ / Pl: ~oace / E: nct] (Reg) 1 Deal. 2 Vârf de deal Vz (reg) chicioră, cornățel, cornet, grumuleu, mormondol, picui. 3 Vârf de munte. 4 Vârf de munte de unde s-a tăiat pădurea Si: cucă. 5 Cârlig. 6 Scoabă. 7 Bucată de lemn care, prin răsucire, ține ușile (la pridvor, la cramă) închise. 8 Fiecare dintre cele două console orizontale ale războiului de țesut, fixate pe stâlpii din mijloc și pe care se sprijină vatalele Si: (reg) carafă. 9 Unealtă cu care se strâng cercurile la butoaie. 10 Unealtă de soc în formă de lulea, în care e introdus capătul interior al carabei de la cimpoi. 11 Capetele încrestate ale lemnului vertical al ferăstrăului unde se așază coarda sau sfoara de întins. 12 Partea de la scaunul văsarului care prinde lemnul ce trebuie netezit. 13 Ichi (la anumite jocuri de copii). 14 Jocul cu acest ichi. 15 (Lpl) Bucată de lemn astfel cioplită, încât să permită prelingerea rachiului sau a țuicii de la cazan în alt vas. 16 (Șîf șchioa~) Târnăcop. 17 Cazma. 18 Unealtă de tăiat și de scobit, ca un ciocan cu capetele lungi și ascuțite Si: (reg) ciuc, dihoroi, pupăză, sălmac, scobitor, sfeclă. 19 Căuș. 20 Cafa. 21 Vas de lemn din care beau ciobanii apă și lapte. 22 Copac uscat dezrădăcinat Si: butuc, buturugă, cioată, ciot. 23 Mlădiță de viță cu 3-4 ochiuri, care se răsădește toamna sau primăvara pentru a face rădăcini Si: cârlig. 24 Cuvânt de alint pentru copii. 25 Organul genital masculin. 26 (Arg) Balivernă. 27 (Fam; îe) A se ține de ~oace A se ține de glume. 28 (Fam; îae) A se ține de șmecherii.

CIOACĂ¹ (pl. cioace, cioci) sf. 1 🐦 Cioară cu gîtul cenușiu care se cocoțează mai adesea pe clopotnițele cele mai înalte; numită și „cioară-gulerată”, „stâncă”, „stăncuță”, „papagal țigănesc” (Corrus monedula) (🖼 1174) ¶ 2 Poreclă dată Țiganului: uite-așa o pățiră cioacele și graurii de ighipteni (JIP.) [comp. vsl. čavŭka, bg. srb. čavka, ung. csóka].

CIOACĂ² (pl. -ce) sf. 1 Un fel de scoabă la jugul joagărului ¶ 2 Olten. Un fel de cîrlig sau lemn încovoiat cu care se prinde portița grădinii, ușa pridvorului, gîrliciului, cramei, etc., ca să nu se deschidă ¶ 3 Tîrnăcop ¶ 4 Cîrlig prins de lumînarea sau prăjina unei cumpene ¶ 5 🌳 Trunchiul cu rădăcinile unui copac scos din pâmînt ¶ 6 pl. Capetele brațelor ferestrăului, unde se întinde sfoara ¶ 7 pl. = CARAFTE [comp. srb. čuka].

CIOACĂ³ (pl. -ce) sf. 🌐 Băn. Olten. Trans. Deal mai ridicat acoperit cu păduri; [srb. blg. čuka].

CIOACĂ s. f. v. ceucă.

CIOACĂ, cioace, s. f. (Reg.) Vîrf de munte sau de deal. – Comp. sb. čuka.

cioacă f. 1. cioară neagră de clopotnițe (Corvus monedula); 2. pop. poreclă dată țiganului (cf. cioară). [Slovean ČOKA].

cioacă f. 1. unealtă cu care dogarul împinge cercurile la locul lor; 2. pl. cârlige cu care se prășește vița de vie; 3. scoabă: cioacele joagărului. [V cioc!].

1) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (cr. čoka, sîrb. bg. čavka, rus. čáĭka, d. vsl. čaĭka, čavŭka, kavŭka, rudă cu vgerm. chouch, de unde fr. choucas; ung. csóka. V. cĭovlică). Un fel de cĭoară maĭ mică care trăĭește pin orașe. – În Mold. nord și Ml. ceŭcă, pl. ĭ. Cp. cu leŭcă, leoacă. V. caŭa.

2) cĭoácă f., pl. cĭocĭ și cĭoace (var. din cĭoaclă. Fie-care din cele doŭă lemne în care se prinde lama feresteuluĭ. (V. cĭochie). Butaș. Olt. sud. Cuĭ de lemn despicat de prins rufele pe frînghie. Gorj. Deal mic, dîmb. Un joc de arșice în care ichĭu se ascunde după petre.

CEUCĂ, ceuci, s. f. (Zool.) Stăncuță. [Pl și: ceuce] – Din bg., sb. čavka.

ceaucă sf vz ceucă^[1] modificată

cioagă sf [At: H II, 299 / P: cioa~ / Pl: ~age / E: nct] (Orn; reg) Ceucă (Corvus frugileus).

cioaică sf vz ceucă

ciocă¹ sf vz cioacă¹

ciocă² sf vz ceucă

cioucă sf vz ceucă

CEAUCĂ (pl. ceuci) sf. Băn. 🐦 = CEUCĂ.

❍ CEUCĂ (pl. -ci) sf. Mold. Trans. Băn. 🐦 Cioacă: Cetatea Neamțului... străjuită de ceucele și vindereii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într’însa (CRG.).

CEUCUȘOARĂ (pl. -re), CEUCUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐦 dim. CEUCĂ.

CIOARĂ (pl. -re, ciori) sf. 1 🐦 Pasăre neagră, cu reflexe vinete, mai mică decît corbul (= 50-53 cent. lungime), cu ciocul mai scurt decît capul, care se hrănește cu insecte și cu păsări; numită și „cioară-vînătă”,„cioară-bălțată”, „cioară-de-pădure”, „cioroaie” sau „cioroaică” (Corvus cornix; Corvus corone) (🖼 1175) ¶ 2 🐦 Varietate de cioară cu ciocul golaș înconjurat de un cerc cenușiu; numită și „cioară-neagră” sau „cioară-de-cîmp” (Corvus frugilegus) (🖼 1176); (P): Cît cioara’n par, foarte puțin timp, numai o clipă; a sta înfipt, a ședea ca cioara’n par, a se fuduli, a se rățoi: sar fi fudulit în ștreang ca cioara’n par (ALECS.); m’or rîde și ciorile de pe gard, toată lumea și-ar bate joc de mine; în blesteme: mînca-i-ar cioarele! adică: să-i rămîie trupul neîngropat și să devie prada cioarelor ¶ 3 🐦 ~-GULERAT = CIOACA¹ 1 ¶ 4 🐦 ~-PUCIOASĂ = DUMBRĂVEANCĂ ¶ 5 Marțea ciorilor 👉 MARȚI¹ ¶ 6 iron. Poreclă dată Țiganului sau Țigăncii: da cască-ți pliscul mai tare, ~, și cîrîie mai disghețat (ALECS.) ¶ 7 În diverse locuțiuni, aproape cu același înțeles ca „dracu”: lucrul ciorilor! știe-l cioarele, lasă-l la cioarele, etc. ¶ 8 🌿 CEAPA-CIORII 👉 CEAPĂ; – FASOLEA-CIORII 👉 FASOLE [comp. alb. sorre; friul čore].

UMĂR (pl. -meri) sm., ‡Mold. Trans. (pl. -mere) sn. 1 🫀 Partea corpului care servește să lege de trunchiu brațele omului: ~ul drept, ~ul stîng; are un ~ mai ridicat decît celălalt; iaca ieși Reveca cu veadra pre umerul ei și pogorî la fîntînă (PAL.); umerele sale le plecă de-a purtarea tovară (PAL.); cu obrajii supți și plini de încrețituri, cu umerii aduși, pare de șaptezeci de ani (BR.-VN.); fata Măriilor voastre are soarele în piept... și doi luceferi în cei doi umeri (ISP.); Ⓕ: soarele pune hlămizi de argint pe umerii stîncilor (VLAH.); a da din umeri, a strînge din umeri (ca gest de dispreț, de nepăsare, de nedumerire, etc.): habar n’am! răspunse el, dînd din umeri (ISP.); așa, cumnată dragă, zise mătușa Măriuca, strîngînd cu nedumerire din umere (CRG.); a pune ~ul, a da o mînă de ajutor: și orășanul și săteanul să punem ~ul la greu, să ne scăpăm țara de’ntunerec (JIP.); Ⓟ: a îndrepta lumea cu ~ul, a voi, singur, fără ajutorul nimănui, să schimbe starea în care se află omenirea: nu ai tu alt lucru și v(r)ei să îndrepți lumea cu ~ul? (ȚICH.); ~ la ~, unul alături de altul: cît au trăit ei împreună și au muncit tot ~ la ~, n’au adus-o mai departe decît la o vacă cu vițel (SB.); uniți strînși, ~ la ~... vom putea să ne împotrivim fățiș și pieptiș năvălirii modei (ISP.); Ⓟ: a lua pe cineva peste ~ (PAMF.), a-l lua în rîs, în bătaie de joc; Ⓟ: a se uita la cineva, a privi pe cineva peste ~, a-l privi cu trufie, cu aroganță: parc’ar călca numai în străchini, cu fumurile în cap și uitîndu-se peste ~ la cei ce-i vorbesc (ISP.); Cînd aș sta pierdut pe gînduri, peste ~ m’ar privi (EMIN.); Olten.: a se uita peste umeri (CIAUȘ.), a fi cu un picior în groapă, a-și aștepta moartea; loc. adv. (a lua, a purta, a duce, etc.) de-a ~, de-a umeri(le), pe umeri: își ia ranița în spate și pușca de-a ~ (CRG.); se întîlnește cu alt om care avea un băț mare de-a ~ și o cîrjă mică în mînă (RET.); îsi luară fie-care desăguța d’a umeri (ISP.); cum îi rîdeau ochii cînd mă zărea pe deal, întorcîndu-mă acasă cu vînatul de-a umere! (ALECS.); el se urcă pe cal cu buzduganul de-a umere (EMIN.); Ercule... o înhăță d’a umerile și veni cu dînsa la Împăratul lui (ISP.) ¶ 2 🫀 Umerii obrazului, obrajilor 👉 OBRAZ I 1 ¶ 3 👕 Partea cămășii sau unei haine care acopere umerii ¶ 4 Pr. anal. 🔧= MĂSEA3 b); – = CIOACĂ²6 [lat. humĕrus].

CEUCĂ, ceuce, s. f. (Zool.) Stăncuță. – Din bg., scr. čavka.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. Deasupra Codrenilor... se află vestita Cetatea Neamțului, îngrădită cu pustiu, acoperită cu fulger, locuită vara de vitele fugărite de strechie și străjuită de ceucele și vindireii care au găsit-o bună de făcut cuiburi într-însa. CREANGĂ, A. 73. Sus tună, Jos răsună, Ceucele s-adună (Lingurile). ȘEZ. VII 104. – Variante: ciocă, cioacă s. f.

CIOCĂ s. f. v. ceucă.

CEUCĂ, ceuce, s. f. Stăncuță. – Bg., sb. čavka.

CEUCĂ ~ci f. Pasăre de talie mică, cu ciocul scurt, puțin curbat, cu coadă lungă și cu penaj negru-cenușiu; stancă. [Sil. ceu-că] /<bulg., sb. țavka

ceucă f. Mold. Tr. V. cioacă: cetatea Neamțului stă strejuită de ceucele si vindirei Cr. [Serb. ČAVKA].

céucă, V. cĭoacă 1.

cioacă (reg.) s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioacă s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

cioacă s. f., g.-d. art. cioacei; pl. cioace

ceucă (reg.) (desp. ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

ceucă (ceu-) s. f., g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

ceucă s. f. (sil. ceu-), g.-d. art. ceucii; pl. ceuci

cioacă (cioace), s. f. – 1. Cîrlig, gheară, obiect care prinde. – 2. Zăvor, ivăr. – 3. Crampon, cîrlig. – 4. Suport al ferăstrăului de mînă. – 5. (La războiul de țesut) Știft, bolț al stativului. 6. Cîrlig al scaunului dogarului. – 7. Clește. – 8. Găleată de scos apa. – 9. Trunchi, butuc, buștean. – 10. Culme, înălțime. – Var. (pl.) cioci; cioancă, s. f. (vîrf; nuia, vargă). Creație expresivă pe baza lui cioc. Sensul de „trunchi” este explicat de DAR plecîndu-se de la ideea de „tăiat prin lovituri”, și de Hubschmidt, Sardische Studien, în legătură cu lat. med. choca, it. ciocco, v. fr. coche, port. soca. Mai curînd trebuie plecat de la ideea de „cioc”, interpretat ca „obiect rotund, cilindric”, ca în cazul lui boc › boacă sau al lui bot › butuc. Cioacă, s. f. (cioară-de-cîmp, Corvus monedula; poreclă dată țiganilor), cu var. ceucă, ceaucă, pare a proveni din mag. cšoka (DAR; Gáldi, Dict., 87), cf. bg. čavka, fr. choucas; însă der. arată că s-a confundat cu familia expresivă a lui cioc. – Der. ciocoi, s. m. (bărbătușul ciorii-de-cîmp; servitor; fecior în casă; vătaf; om îmbogățit de curînd, exploatator; bogătan, burghez, retrograd), pe care Roesler 608 îl derivă greșit de la tc. çokodar „lacheu” (acest ultim sens se explică greșit în DAR prin lăcomia ciorii și a servitorilor în general; se explică prin porecla dată țiganilor mai bine decît prin ideea de lăcomie și parazitism proprii servitorilor, cf. ciocotniță „linge-blide”); ciocoi, vb. (a se îmbogăți; a se purta ca un îmbogățit de curînd); ciocoaică, s. f. (nevastă de om îmbogățit de curînd); ciocoinicie, s. f. (servilism); ciocoesc, adj. (privitor la ciocoi); ciocoește, adv. (în felul ciocoilor); ciocoime, s. f. (clasa ciocoilor); ciocoinic, adj. (servil); ciocoism, s. n. (servilism, lipsă de demnitate); ciocofleandură, ciocorofleac, liopciofleandură, s. f. (om lipsit de demnitate, linge-blide), formații umoristice datorate lui Alecsandri și care nu s-au mai folosit; cioclovină (var. ciocloavă), s. f. (om lipsit de demnitate). – Din rom. provine bg. čokoi, čokoika (Mladenov 687); și din rom. sau din mag., țig. čoka.^[1]

CIOACĂ pl. cioci subst. cu origini și sensuri multiple: 1° deal, 2° cioară, etc (DLR); v. și cioca. 1. Cioacă, fam, (Buftea). 2. Cioache, loan (17 A IV 140); -a ard. (DR II 697). 3. Cioca (Mar; Gorj 298); Ciocă, D. (Sd XV 305); Ion (Vr C); Danul Ciocăi (17 B III 505) sau din subst. cioc + suf. onomastic -a. 4. Cioce, fam. act.; -a (17 A II 267); Cioc/eni, -ești, -ile ss. 5. + augm. -an: Ciocean (Dm); -u fam. (Sc). 6. Ceuca (Bih 6); grămătic (Div 103), < subst. ceuca = cioca = cioară. 7. Derivate: Ceucuț sau Cioucuț (Cat; Div 103; 13-15 B 217, 219). Din plur. cioci: Ciocea poreclă (Viciu 33); Ciocioi, Ciociol, V. (Băl VI), în care prob. prin erori de transcriere grupul io cirilic redat prin io în loc de iu: „Ciuciui”, „Ciuciul”.

cioacă, cioace s. f. 1. minciună. 2. (intl.) loc de întâlnire al hoților. 3. celulă de închisoare. 4. (adol.) țigară.

a se lăsa de cioace expr. a deveni serios, a fi sobru.

a se ține de cioace expr. a fi neserios, a umbla cu șmecherii.

cioacă s. v. CEUCĂ. STANCĂ. STĂNCUȚĂ.

CEUCĂ s. v. stăncuță.

CEUCĂ s. (ORNIT.; Coloeus monedula) stancă, stăncuță, (reg.) cioacă, ciochiță, ciorică, ciovică, crancău, lisarcă, stăncușoară, cioară-gulerată, cioară-pucioasă, papagal-țigănesc, porumbel-țigănesc.

cioacă, cioace, s.f. (pop.) 1. deal, înălțime, vârf de deal. 2. cârlig care ține un obiect de altul; scoabă, clobanț, cârlionț. 3. capătul lemnului vertical al ferăstrăului. 4. (reg.) târnăcop, cazma, crampăn, gheunoaie, chirlopan, țarsiță. 5. unealtă de tăiat și de scobit; ciuc, ticlu, pupăză, dihoroi, scobitor, sâlmoc. 6. lingură de lemn de băut apă; polonic, căuș, cauc, cupă, hârgaie, cofă. 7. trunchiul unui arbore scos cu rădăcinile din pământ. 8. cioară neagră de clopotniță. 9. unealtă de dogărie cu care se împing cercurile la locul lor.

cioacă, cioace, cioci, (ciocă), s.f. (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Botă cu țurgălău: „Copiii din sat de la noi, mai demult, purtau cioci, cu care umblau a colinda” (Bilțiu, 2009: 62; vol. II). 3. Sapă cu pinten folosită în minerit. 4. Cârlig. 5. Târnăcop. 6. (înv.) Deal, vârf, pisc (sens dispărut azi). ■ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). ■ (onom.) Cioca(ș), nume de familie în jud. Maram. – Creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – (reg.) 1. Botă (de sprijin); baston, toiag. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic, 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. 5. (înv.) Deal, vârf, pisc. ♦ (top.) Jgheabul Cioachii (în Rozavlea). Sens dispărut azi. ♦ (onom.) Cioca, Ciocas, Ciocaș, nume de familie (100 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Et. nec. (DEX, MDA); creație expresivă pe baza lui cioc (DER); încadrabil în categoria lexicului de substrat (Vișovan, 2005).

cioacă, cioace, (ciocă), s.f. – 1. Botă (de sprijin); baston. 2. Sapă cu pinten folosită în minerit (Șainelic 1986). 3. Cârlig. 4. Târnăcop. – Et. nec. (MDA).

ceucă, ceuce, s.f. Specie de cioară mică; stăncuță (Corvus monedula): „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciripti, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (DLRM, DEX, MDA).

ceucă, ceuce, s.f. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea, 1906: 424). – Din bg., srb. čavka (Șăineanu, Scriban, DLRM, DEX, MDA) < vsl. čeǐka, čavǔka (Scriban).

ceucă, ceuce, s.n. – (ornit.) Specie de cioară mică; stăncuță: „Ceucile țâță i-or da, / Păsările-or ciript’i, / Siu țî l-or adurni” (Țiplea 1906: 424). – Din srb. čavka (DEX).