CIOCOI¹, ciocoi, s. m. 1. Termen de dispreț pentru un exploatator (mai ales al populației de la sate) parvenit din rîndurile arendașilor, vătafilor etc.; p. ext. nume dat de poporul muncitor oricărui exploatator, precum și funcționarilor corupți. Cum înghit fără saț sărmanii ghițomancele... așa ne-au înghițit pe noi ciocoii, și lingăii domnești. SADOVEANU, N. F. 40. Iaca și codrul Grumăseștilor, grija negustorilor și spaima ciocoilor. CREANGĂ, P. 119. [În 1846] spunea un bătrîn cu barba lungă unui tîrgoveț cu pantaloni și redingotă: Voi, ciocoii, veniți în munții noștri să ne înșelați și să ne furați, după aceea vă duceți în satul lui vodă (= în capitală) și vă faceți case așa de mari, încît de pe ele poți ajunge cu mîna la cer. RUSSO, O. 102. Ciocoii vechi și noi [titlu]. FILIMON. Decît slugă la ciocoi, Mai bine cioban la oi. ȘEZ. I 72. Ciocoi gulerat = ciocoi de la oraș. Latră, ciocoi gulerat, Că eu astăzi n-am mîncat! ALECSANDRI, P. P. 250. ♦ Fig. Om lingușitor, slugarnic. 2. (Învechit) Fecior în casă, servitor angajat ia un boier. Anică dragă!-strigă ciocoiul, lui Vasilică... – cuconașul nostru a nebunit. CONTEMPORANUL, IV 300. Ba nu-s surd... dar nici ciocoiul nimănui. ALECSANDRI, T. 1389. Așa merg, fără ciocoi, La teatru, amîndoi. DONICI, la TDRG.