ciocoiu m. 1. odinioară, slujitor însărcinat cu strângerea dărilor: ciocoii făceau multe supărări săracilor; 2. slugă boierească: boierii și ciocoii; 3. nume dat de țărani arendașilor de moșii, funcționarilor și nobililor: a ieșit Bujor în țară, pe ciocoi îi bagă în fiară POP.; 4. parvenit: ciocoiu cu falca largă, cu ceafa ’n veci plecată AL.; 5. fig. om servil, smerit cu cei mari și trufaș cu cei mici; 6. nume dat în batjocură membrilor partidului conservator. [Ciocoiul, strângător de dări (sensul cel mai vechiu al vorbei), e identic cu ciocoiul, pasăre cu ciocul tare și foarte mâncăcioasă, voracitatea fiind comună amândurora; din cauza cruzimii lor, poporul i-a asemănat cu cioclii (de unde ciocloavă), iar pretențiunile lor ridicule se oglindesc în nume desprețuițoare ca ciocorofleac, ciocorofleandură.