cioflâng, cioflângi, (cioflânc, ciflâng, cifling), s.m. (reg.) 1. Cârlig, ic de fier: „Ca să poți lua laptele [de la vaci], înfoci nouă limbi de cioflânci. Le-nfoci în foc mare și le duci la tăietor. Și acolo le bați în tăietor și zâci: Io nu bat în tăietor cioflâncurile. Le bat în vacă” (Bilțiu, 2001: 146). 2. Cui de fier care se bate în butuc și de care se leagă lanțul cu care se trage bușteanul la vale. 3. Umflătură, excrescență: „I s-o făcut la pticior un cioflânc” (Faiciuc, 2008). – Din germ. Schiebling „bară de metal”, prin săs. Schivlänk (Scriban, MDA). ■ Cuv. rom > magh. csafling, csopling (Scriban).