ciomag sn [At: GOLESCU, ap. ȘIO I, 131 / V: ~ac sm, cium~, ciumeag, (înv) ciumac, gium~ / Pl: ~mege, (reg) ~age, ~megi / E: tc çomak (çumak)] 1 Bâtă lungă și groasă (cu măciulie la un capăt sau ferecată) Si: băț, băt, băzdoacă, botă, boțochină, brădulă, cață, cârjă, ciobârnăcar, ghioagă, măcău, moacă, toiag. 2 Lovitură dată cuiva cu un ciomag (1). 3 (Pop) Organ genital al armăsarului (sau al calului) Si: cotor. 4 (Fig; îe) A ști de ~ A ști de frică.