ciot sn [At: ALECSANDRI, P. III, 357 / V: ~ur / Pl: ~uri / E: nct] 1 Parte rămasă dintr-un copac după ce restul a fost tăiat sau rupt Si: buștean, butuc, buturugă, ciolpan (1). 2 (Pan) Ramură scurtă, ruptă Si: cioi². 3 (D. trunchi, ramură, scândură) Nod proeminent. 4 (Pan) Parte rămasă din braț, picior sau (la animale) coadă, după ce restul a fost tăiat sau rupt. 5 (Îm; îs) ~ bot Evocă uneori imaginea de ciot și de butuc.