CIRCULA, circul, vb. I. Intranz. 1. (Despre ființe sau vehicule) A fi în mișcare, a se deplasa, a străbate un spațiu; a umbla. Circulă numai pe jos. ▭ Numai chelnerii circulau corecți. C. PETRESCU, Î. II 193. ◊ (La imperativ, cuvînt de ordine într-o îngrămădire de oameni) Circulați, tovarăși! ♦ A pleca și a veni regulat, organizat, periodic, de la un loc la altul. Trenurile circulă cu regularitate. 2. (Despre lichide, gaze și în special despre sînge) A fi în mișcare neîntreruptă, revenind mereu la punctul de plecare. Seva circulă în plante. ▭ Cicatricile rămîn palide fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. 3. (Despre vorbe, zvonuri, păreri etc.) A trece de la unul la altul; a se propaga, a se transmite, a se răspîndi. Despre această piesă circulă versiunile cele mai fanteziste. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 108, 12/2. Aud că circulă pe socoteala mea tot soiul de basme. PETRESCU, Î. II 185. Circula prin oraș versiunea că în curînd [tata] va fi dat afară. SAHIA, N. 58. 4. A fi întrebuințat, a fi în uz, a fi curent. Moneda aceasta veche nu mai circulă. Cuvintele regionale «curechi» și «tină» circulă mai ales în nordul țării.