citeț, ~eață [At: MARDARIE, L. 4430 / V: cet~ / Pl: ~i, ~e / E: citi + -eț] 1-2 smf, a (Rar) Cititor (1-2). 3 sm (Bis) Persoană din cler care, prin hirotonisire, se face demn de a citi din cărțile sfinte. 4 a (D. scrisul de mână, texte, manuscrise) Care se poate citi ușor Si: (înv) deslușit, lizibil.