Definiția cu ID-ul 908024:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CIU s. f. Necaz, supărare, mînie amestecată cu revoltă, invidie sau părere de rău. O fierbe ciuda pe urîta Că-s mai frumoasă decît ea. COȘBUC, P. I 129. Verde, verde bob secară, Ciudă mare, rău îmi pare C-a venit Dunărea mare. PĂSCULESCU, L. P. 192. ◊ Loc. adv. (Adesea în legătură cu «a muri», «a crăpa», «a plesni», «a nu mai putea» etc.) De ciuda = din pricina necazului, de enervare. Anculia păli de ciudă și se uită împrejur să vadă pe cel care-și bătea joc de el. DUMITRIU, V. L. 44. Neculăieș se făcu mai întunecat la obraz și i se încrucișară ochii de ciudă. SADOVEANU, P. M. 25. Nu plîng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plîng eu numai, mamă! COȘBUC, P. I 126. Crapă de ciudă cucoana că nu-și poate mărita fata. ALECSANDRI, T. I 32. Cu ciudă = enervat, cu mînie. Și cum zice, pornește cu ciudă trăsnind și plesnind. CREANGĂ, P. 291. Cînd o roagă și cățelușa și părul și fîntîna și cuptorul ca să îngrijească de dînsele, ea le răspunde cu ciudă și în bătaie de joc. CREANGĂ, P. 292. A face (cuiva) în ciudă = a supăra intenționat (pe cineva). ◊ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = a) cu intenția de a supăra (necăji, mînia) pe cineva; în necazul, în pofida cuiva. Mîne sară Vin în ciuda voastră. TOPÎRCEANU, B. 76. Am să-mi arăt puterile chiar de aici, de pe loc, în ciuda spînului. CREANGĂ, P. 235. Au început a se întinde și a se hîrjoni în ciuda fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 251. Sub umbra Nucilor, în calea Voinicilor, în pofida Fetelor, în ciuda Nevestelor. TEODORESCU, P. P. 206; b) sfidînd, înfruntînd împotrivirea cuiva sau a ceva.