ciútă, ciute, s.f. Cerboaică: „Unde mergeți, tri ciute, înălțate și îmbălțate, cu jar încălțate, cu pară de foc aprinsă, cu ură încinsă?” (Corpus, 2004: 53). ■ (top.) Ciuta, sat aparținător de com. Bicaz (zona Codru). ■ (onom.) Ciuta, nume de familie în jud. Maram. – Cuv. autohton, cf. alb. shutë (Nodex).