CLOCI (-cesc) I. vb. tr. și intr. 1 A ședea pe ouă spre a scoate pui (vorb. de păsări): găina care clocește, niciodată nu e grasă (PANN); se duse să-și clocească ouăle în oțelele puștilor vînătorilor (ISP.) ¶ 2 Ⓕ A ședea fără nici o treabă: să mai ieșim și noi la vînat, că mi s’a urît clocind acasă pe vatră (ISP.) ¶ 3 Ⓕ A urzi, a plănui, a pune la cale, a pregăti în taină (ceva rău): chiar dacă în spiritul cuiva ar cloci asemenea nebunie (I.-GH.). II. vb. refl. A se strica, a căpăta miros urît, a putrezi (vorb. de ouă, de apa stătută, etc.) [bg.].