CLOCOTI, COLCOTI (-otesc); pers. a 3-a: -otă, și -otește vb. intr. 1 A fierbe în clocote: am să fac o arșiță ... încît să clocotească fîntînile, cum clocotesc oalele la foc (SB.); mă cufundam într’o prăpastie neagră, în care clocoteau păcură și smoală (DLVR.) ¶ 2 pr. ext. Despre valurile furioase ale unei ape: undele lui colcotă, sfărmate de bolovani (VLAH.) ¶ 3 A țîșni, a curge în valuri: în loc de apă, începu a clocoti un sînge mohorît (ISP.) ¶ 4 Ⓕ A răsuna cu putere: începură a-l boci amîndouă ... de clocotea casa (CRG.) ¶ 5 Ⓕ: ~ de mînia, a fi aprins de mînie; ciuda ce clocotea într’însa (GRIG.).