clou s. n. (franțuzism) Punct de atracție, de interes ◊ „Clou-ul acestui spectacol este un recital George Mihăiță și nu pot decât să-l felicit din toată inima pe acest tânăr.” Săpt. 7 III 75 p. 4. ◊ „Clou-ul competiției: confruntarea dintre C.B. și A.P.” I.B. 8 III 84 p. 7. ◊ „Clou-ul acestui cap de serie promițător [...] un excepțional fragment dintr-un inedit jurnal de adolescență al lui Eugen Ionescu.” R.lit. 8/95 p. 24; v. și 10 V 79 p. 23; v. și telenoapte (1971) [pron. clu] (din fr. clou; I. Gheție în LR 4/57 p. 21; DEX-S)