CLĂTINARE, clătinări, s. f. Acțiunea de a (se) clătina. Ochii albaștri îi rîdeau sub clătinarea leneșă a genelor. CAMILAR, TEM. 73. Fetița lui Vartolomeu Diaconii pășea cu ochii încruntați la clătinările ceștilor, cu limba scoasă printre dinți de încordare. C. PETRESCU, A, 285.