COACE, coc, vb. III. I. Tranz. 1. A supune un lucru comestibil la acțiunea căldurii în cuptor (sau în țest, pe jar, în spuză), spre a-l face bun de mîncat. V. frige, prăji. Preacuviosul cocea oul la lumînare ca să mai ușureze din cele păcate. CREANGĂ, P, 111. Trec furnici ducînd în gură de făină marii saci, Ca să coacă pentru nuntă și plăcinte și colaci. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. Ai-o coace sau a-i coace (cuiva) turta = a-i pune cuiva gînd rău; a-i întinde o cursă. Ei lasă tu, meștere papagal, că ți-o coc eu ție. SADOVEANU, D. P. 42. Nu putură mistui vorbele ciobănașului. Își puseră în gînd să i-o coacă. ISPIRESCU, L. 247. Pasămite, frații mei îmi cocea turta. ISPIRESCU, L. 303. ♦ Refl. (Despre lucruri de mîncat) A se face bun de mîncat prin acțiunea căldurii din cuptor (sau din țest, din spuză). Am pus turta în foc, să se coacă. ISPIRESCU, L. 335. Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă. EMINESCU, O. I 84. 2. Fig. (Despre o durere, o senzație, mai ales despre sete) A arde, a chinui. Nu mai poți de foame, ori te coace setea, ori ce te-a apucat? RETEGANUL, P. III 46. Ori încotro s-o întoarce, Tot plînge și lăcrămi stoarce, Focul inimioara-i coace. TEODORESCU, P. P. 285. 3. Fig. A pune ceva la cale, a urzi. Nu spunea nimic, dar de mult cocea în minte un plan dușmănos. ♦ (Rar, despre oameni) A pîndi pe cineva spre a se răzbuna, a-i purta sîmbetele. Ah! înșelătorul, cum m-a amăgit, zicea Păcală. Ei! da-l voi coace eu! ȘEZ. III 131. II. Refl. 1. (Despre fructe, semințe și plante) A ajunge la maturitate sub acțiunea căldurii continue a soarelui; a ajunge să fie bun de mîncat; (despre flori, iarbă, fin) a ajunge să aibă sămînța formată. Pe vremea ciupercilor, Cînd se coc cireșele... ȘEZ. I 49. Busuioace, nu te-ai coace, Și sămînță n-ai mai face, Că din sămîncioara ta S-o scociorît dragostea. ȘEZ. I 112. ◊ Fig. Este în floarea tinereții, tocmai cînd se coace talentul. CARAGIALE, O. III 210. Soacră, soacră, poamă acră! De te-ai coace cît te-ai coace. Dulce tot nu te-i mai face. CREANGĂ, P. 10. ◊ Expr. Se coace-pălește = dă în copt, se înroșește abia, începe a se coace la suprafață, se pîrguiește. La vro două locuri din sat, era cîte un cireș văratic: care se cocea-pălea de duminica-mare. CREANGĂ, A. 47. ♦ Tranz. (Subiectul este soarele sau căldura; cu privire la plante sau la fructele lor) A face să ajungă la maturitate, să fie bun de mîncat, să dea sămînță. Razele cele din soare coc a țarinei cîmpii. CONACHI, P. 291. ◊ Fig. Trandafir cu trei boboci, Ce cu foc din ochi îl coci. TEODORESCU, P. P. 326. ◊ (Rar, subiectul este pomul) Nalt e mărul pin’ la cer, Cu coaja de argințel... Mere face, Nu le coace. TEODORESCU, P. P. 81. 2. (Despre bube și inflamații, p. ext. despre părți ale corpului) A face puroi, a fi-gata să spargă. Buba cap nu face, Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. ◊ Intranz. Îmi coace un deget. 3. Fig. A căpăta, prin dezvoltare, forma definitivă, a ajunge la maturitate. Deci a rămas răgaz ca toată învățătura să se coacă în mintea și în sufletul ucenicului. SADOVEANU, D. P. 22. 4. Fig. A ajunge la anii maturității, a se maturiza, a-i veni mintea la cap. E tînăr și s-o mai face, Tigva de i să va coace. PANN, P. V. I 80. 5. A se încinge de căldură, a se înăbuși de căldură; a sta lungit lenevind la căldura soarelui. Cînd mă urcam pe casă să mă coc la soare și să văd omenirea de sus, aveam perspectiva haotică a triajului B. M. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 13.