COASTĂ, coaste, s. f. 1. Fiecare dintre oasele înguste fixate, în spate, de coloana vertebrală, iar în față ajungînd pînă la osul pieptului și alcătuind toracele animalelor vertebrate. ♦ Expr. Slab, de-i poți număra coastele = foarte slab; uscat. 2. Partea laterală a corpului omenesc, mergînd de-a lungul coastelor, de la umeri pînă la coapse; partea analogă a corpului la animale. ♦ Expr. A sta cuiva în coaste = a sta prea aproape de cineva și a-l stingheri în mișcări, a-i sta cuiva în drum. A avea pe cineva în coaste = a se simți stingherit de permanenta apropiere a cuiva. A pune (cuiva) sula în coastă = a sili, a obliga (pe cineva) să facă un lucru neplăcut și greu. A i se lipi (cuiva) coastele de foame = a fi foarte flămînd, a fi mort de foame. ♦ Partea laterală a anumitor obiecte; latură, margine. ♦ Loc. adv. Pe o coastă = pe o parte, într-o dungă. ♦ Osatura transversală de rezistență a unei nave. 3. Suprafața inclinată a unei înălțimi; pantă, povîrniș. 4. Mal, țărm (al unei mări). 5. (Ieșit din uz) Flanc al unei armate. – Lat. costa.