COLCĂI, pers. 3 colcăie, vb. IV. Intranz. 1. A clocoti, a fierbe în clocot. Mămăliga a început să colcăie în ceaun. ◊ Fig. Viața... trebuie să colcăie mai departe. C. PETRESCU, C. V. 37. 2. A face valuri mari, a vui. Înainte-i colcăia furnicînd de aur și de argint al Dunării. GALACTION, O.I 193. 3. (Despre o mulțime) A se mișca, a mișuna, a viermui. Colcăiau pe stîrvuri roiuri de muște. PAS, Z. IV 31.