conci, conciuri, s.n. – (reg.) Coc, păr adunat și prins cu agrafe în creștetul capului: „Din conciu fetelor / Din struțu feciorilor” (Memoria, 2001: 33). ♦ (top.) Conciu, pădure, deal în Băiuț și Strâmbu Băiuț (Vișovan, 2008). – Din magh. konty „coc, conci” (Cihac, DA, cf. DER; DEX, MDA).