CONCILIATOR, -OARE, conciliatori, -oare, adj. Care tinde spre un acord, spre o împăcare sau armonizare a unor divergențe vădite; care duce spre înțelegere între părți opuse. Atitudine conciliatoare într-un conflict. ♦ (În politică, în lupta de clasă) Care, în fața unor divergențe de ordin principial, caută o soluție de compromis, o linie de mijloc, oportunistă, în interesul burgheziei. ♦ (Substantivat) Împăciuitorist. Pentru a obține noi succese e nevoie să întărim și mai mult partidul nostru, veghind ca el să păstreze și să întărească tradițiile sale de luptă și caracterul de partid revoluționar al proletariatului, intransigent față de oportuniști, conciliatori și capitulanți, dîrz și neclintit față de burghezie și ceilalți exploatatori. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 213. – Pronunțat: -li-a-.