CONDICĂ, condici, s. f. 1. Registru, catastif. A scos o condică lungă, îngustă, a vrut să treacă ceva în condică, pe urmă și-a luat seama. PAS, Z. I 292. Cine se afla scris în condici la Hagiu, era scris pe viață la robie. SADOVEANU, M. C. 70. Egumenul le aduse o condică în care să scrie, fiecare persoană numele și dacă au fost mulțumiți sau nu. BOLINTINEANU, O. 439. Cămărașul de catastișe purta condica ostașilor. BĂLCESCU, O. I 122. ◊ Condică de prezență = registru în care salariații semnează la sosire și la plecare pentru a dovedi prezența la locul de muncă. Condică de sugestii și reclamații = registru care se găsește într-un magazin, într-o întreprindere, instituție etc. și în care cumpărătorii, solicitatorii etc. fac diverse sugestii sau reclamații în legătură cu activitatea dusă în locul de muncă respectiv. ◊ Expr. A trece la (sau în) condică (pe cineva) = a ține minte (pe cineva) în scopul de a se răzbuna. 2. (Învechit și arhaizant) Colecție de legi, decrete, ordonanțe, datini privitoare la o anumită materie; cod. Condica civilă. Condica penală. ▭ Obșteasca hotărîre statornicindu-se astfel, diecii logofeției o scriseră cu pene de gîscă în condica cea mare. SADOVEANU, Z. C. 166. Țările se dotează cu condici de legi. BĂLCESCU, O. II 22.