CONDUCERE. Subst. Conducere, direcție, îndrumare, dirijare, cîrmuire, administrare, guvernare; putere. Conducere politică, conducere de partid, conducere de stat. Conducere colectivă; conducere personală; conducere unică. Autoconducere, autoguvernare. Îndreptare, călăuzire (rar), ghidare, orientare, dirijare, dirigere (înv.). Administrare, gospodărire, administrație, autoadministrare. Comandă, șefie, responsabilitate, funcție, rang, post, post de conducere; dirigenție; prezidare, președinție. Formă de conducere, formă de guvernare, formă de guvernămînt. Frînele puterii. Arta conducerii; știința conducerii. Conducător, diriguitor (rar), îndrumător, cîrmuitor, comandant, guvernator, șef; corifeu; călăuză. Adj. Conducător, îndrumător, diriguitor (rar), călăuzitor. Vb. A conduce, a îndruma, a călăuzi, a dirija, a dirigui (rar), a dirige înv.), a cîrmui, a administra, a guverna; a exercita o funcție de conducere, a fi conducător, a fi șef, a fi în frunte, a fi la putere, a fi la cîrma țării, a ține frînele țării. A veni la putere, a veni la conducere, a veni la cîrma țării; a lua frînele în mînă. A comanda, a da directive, a da indicații, a decide, a hotărî, ordona, a impune, a dicta, a domina, a dispune; a administra, a gospodări. V. conducător, conducător de stat, forme de guvernare.