CONTEMPLA, contemplu, vb. I. Tranz. A privi îndelung și cu admirație sau emoție. Ori de cîte ori munții stau, cu siluetele lor înalte, în vecinătatea albastră a marilor ape, oamenii pot să contemple această priveliște spectaculoasă a lumii. BOGZA, C. O. 253. Mă vedeam în locuri ca acele pe care le-au contenplat întîi strămoșii la începutul migrațiilor. SADOVEANU, N. F. 57. Se contempla în oglindă îndelung. REBREANU, R. I 186. (Glumeț) De-atîtea dimineți Contemplu O tufă de scaieți. TOPÎRCEANU, B. 46. (Cu o notă de ironie) Ana strînse din umeri, contemplîndu-și vîrful unghiilor, C. PETRESCU, C. V. 95. ◊ Refl. reciproc. Se depărtară un pas îndărăt unul de altul, să se contemple după atîția ani. C. PETRESCU, Î. II 214.