contralto (cuv. it., < contra* + alto*; fr. haute-contre) 1. Vocea (1) feminină cea mai gravă cu o extensie ce merge de la mi la sol₂. Diferența față de mezzosoprană* este incertă și ține mai mult de timbru* decât de registru (1). Folosită în lit. de oratorii* (Händel) și operă* (Verdi, Wagner, R. Strauss etc.). Denumirea derivă din divizarea tenorului (2) în altus și bassus în sec. 15, o dată cu trecerea de la polif. pe 3 la cea pe 4 voci (2); era cea mai înaltă voce bărbătească, cântată în falset*. V. alto. 2. Flaut c., variantă a flautului*, corespunzătoare registrului vocii de c. 3. Instr. de coarde din familia violinei* construit de J.B. Vuillaume (1855). Nu s-a impus.