CONVENIENȚĂ, conveniențe, s. f. (Mai ales la pl.) Ansamblul regulilor de purtare impuse de o anumită societate (în special cea feudală și burgheză). V. politețe. Pentru ce, adică, mi-aș gîtui eu îmboldirile propriei mele firi, turnîndu-le în tipand sucit și îngust al «conveniențelor» meșteșugite? HOGAȘ, M. N. 233. Vă adresez o cerere care nu e poate tocmai la locul ei și în armonie cu conveniențele sociale. MACEDONSKI, O. II 420. ◊ (În societatea burgheză) Căsătorie de conveniență = căsătorie la care se ține seamă numai de condițiile materiale și familiale. – Pronunțat: -ni-en-.