copil, copii, s.m. – Bastard; copil din flori (din fete fecioare); spuri, măndrâlău^[1] (ALRRM, 1969: 199; Papahagi, 1925). Ca nume generic pentru băiat sau fată, în Maramureș se folosește cocon sau prunc. „În prezent, cei doi termeni au devenit regresivi, fiind înlocuiți cu copil, datorită omogenizării limbii române” (Scurtu, 1966: 61). Termen atestat (cu sensul de bastard) și în Maramureșul din dreapta Tisei (DRT). ♦ (onom.) Copil, Coptil, nume de familie (85 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Termen autohton, cf. alb. kopil (Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu); cf. alb. kopil (DEX, MDA). Cuv. rom. > magh. kópé, gobé, săs. kopil, ucr. kópyu, pol. kopirnak, kopirdan „copil nelegitim”.