COPILĂ, copile, s. f. 1. Fiică. De-ai fi văzut cum au jucat Copilele de împărat... COȘBUC, P. I 58. Copila întîlnește la colț de coridoare Pe pag. COȘBUC, P. II 200. Asta-i copila de care mi-ai vorbit așa de mult la București? ALECSANDRI, T. 360. Ia spune-mi, mă rog, ce fac copilele, d-tale? ALECSANDRI, T. I 129. 2. Fată mică, fetiță. Sprintenă ca o copilă, face degrabă leșie. CREANGĂ, P. 76. De cînd eu eram copilă Sînt de toți ai mei uitată. ALECSANDRI, P. P. 42. 3. Fată tînără (după ce a trecut de vîrsta copilăriei). Dă-mi mîna ta, frumoasa mea copilă. GOGA, C. P. 20. S-ar fi închinat unei copile care i-ar fi dat lui inima ei. EMINESCU, N. 37. Gerul... pe fețe de copile înflorește trandafiri. ALECSANDRI, P. P. 113. 4. Fig. Fată naivă, nevinovată, neștiutoare. De ce să pleci? Cît ești de copilă! COȘBUC, P. I 179. Tu ești copilă, asta e... Hai ș-om fugi în lume. EMINESCU, O. I 176.