CORESPONDENȚE (< fr. correspondances ; it. corrispondenza) Legătură, raport între lucruri, fenomene, senzații etc.; concordanță, armonie. În literatură, termenul se referă la analogii între senzații diferite. De pildă, o senzație vizuală sugerează o senzație auditivă și invers. Poeții simboliști le-au folosit pe scară largă, iar moderniștii au extins și au ajuns să atribuie sunetelor limbii, mai precis vocalelor, cîte o culoare anume, realizînd ceea ce se numește o audiție colorată. Ex. A – negru, E – alb, I – roșu, O – albastru, U – verde. după-cum le precizează corespondența acustic-cromatică poetul francez A. Rimbaud, în sonetul Vocalele. Ch. Baudelaire a formulat sensul general al corespondențelor în cunoscutul său sonet Correspondances (Corespondențe). Natura e un templu ai cărui stâlpi trăiesc Și scot adesea tulburi cuvinte, ca-ntr-o ceață; Prin codri de simboluri petrece omu-n viață Și toate-l cercetează c-un ochi prietenesc. Ca niște lungi ecouri unite-n depărtare, Într-un acord în care mari taine se ascund, Ca noaptea sau lumina, adînc, fără hotare, Parfum, culoare, sunet se-ngînă, și-și răspund. Sînt proaspete parfumuri de trupuri de copii. Dulci ca un ton da flaut, verzi ca niște cîmpii, Iar altele bogate, trufașe, prihănite, Purtînd în ele-avînturi de lucruri infinite, Ca moscul, ambra, smirna, tămîia, care cîntă Tot ce vrăjește mintea și simțurile-ncîntă. (Traducere de AL. PHILIPPIDE) În poezia noastră, după modelul Iui Rimbaud, Mircea Demetriade scrie un sonet al vocalelor, în care stabilește alte corespondențe de culoare, ceea ce înseamnă că procesul este, în mare măsură, subiectiv. Ex. Alb A ; E gri; I roșu, un cer în asfințire, Albastrul O, imensul în lacuri oglindit. U mugetul furtunii și-al crimei colț vădit, Alcovul criptei negre, lugubră prohibire... (M. DEMETRIADE, Sonuri și culori) Procedeul corespondențelor l-a susținut teoretic Al. Macedonski, aplicîndu-1 în creația sa, precum și alți poeți simboliști și moderniști. Se întîlnește și în poezia lui T. Arghezi, L. Blaga, Al. Philippide etc.