CORUPE, corup, vb. III. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A abate de la linia moralității, corectitudinii sau datoriei. V. deprava, mitui, seduce. Literatura decadentă corupe pe cititor. Negustorul a încercat să-l corupă pe agentul fiscal. 2. (Cu privire la idei, fenomene sociale, sentimente etc.) A face să-și piardă integritatea, paritatea, distincția; a deforma, a strica. Noi nu învinovățim pe cetățeni, ei nu pot fi loviți întru nimic; crima e a celor ce corup, ce vițiază atmosfera curată a unei conștiințe. DEMETRESCU, O.196. ◊ Refl. Ne aducem aminte de decadința în care căzuserăm în privința limbei sub domniile străine. În corupția generală se corupsese și ea! NEGRUZZI, S. I 337. – Forme gramaticale: perf. s. corupsei, part. corupt. – Variante: (învechit) corumpe (GHICA, S. 442, ALEXANDRESCU, M. 162), (rar) conrupe (C. PETRESCU, C. V. 89, HOGAȘ, H. 71) vb. III.