COSTA, pers. 3 costă, vb. I. Intranz. 1. (Determinat prin «mult», «puțin», «scump»,«ieftin» etc. sau prin suma de bani care reprezintă costul), A avea un preț, o valoare în bani. V. valora, prețui. Cartea costă trei lei. ◊ (Fără determinări) A se putea obține numai cu contravaloarea în bani. Pentru mătușa Ruxandra, universul se împărțea în lucruri care «costă» și altele care nu. C. PETRESCU, R. DR. 77. ♦ A fi scump. Îi trebuie un picior de lemn, care costă. SAHIA, N. 35. 2. (Măsura valorii e altceva decît banii) A fi plătit cu..., a fi dobîndit cu prețul a... Noi cînd eram în post tăceam ore, ce ore? zile întregi... Trebuie să mă crezi, pentru că vorba în post a costat viața a patru camarazi de-ai mei. SAHIA, N. 56. ◊ Tranz. Sărmanul! Mult l-a costat onorul de a fi tovarășul de nebunii al cuconașului. GHICA, S. 78. ◊ Expr. Ce mă costă? = n-am ce pierde. Nu mă costă (nimic) = mi-e ușor, nu înseamnă nimic.