COSTELIV, -Ă, costelivi, -e, adj. (Despre animale și oameni său. despre înfățișarea lor) Slab, uscățiv (încît i se văd coastele). Două birje cojite, cu căluți costelivi, stăteau în ploaie. DUMITRIU, B. F. 89. Boii sînt costelivi. La șolduri le înțeapă oasele pielea. STANCU, D. 99. Sub aspectul acesta costeliv, e un tînăr viguros. C. PETRESCU, C. V. 205. ◊ Fig. Toamna rupe frunza din copaci. A rămas pădurea costelivă. CASSIAN, H. 15. Sărmanii mei desagi!... ei înșiși erau flămînzi și costelivi, ei înșiși aveau coapsele deșelate. HOGAȘ, M. N. 97. ♦ (Despre unele fructe) Cu miezul uscat. Nucă costelivă. ♦ Fig. (Rar) Arid, sec. O carte plăcută, în care formulele costelive ale mecanicii... sînt mai peste tot locul foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice. ODOBESCU, S. III 11.