COTITURĂ (pl. -turi) sf. 1 Îndoitură, încovoietură, ocol pe care-l face un drum, un rîu, etc.: priveliști neașteptate se dezvăluesc la fie-care ~ a drumului (VLAH.) ¶ 2 Ocol, cîrmire la dreapta sau la stînga pe care o face o persoană, un animal, un car în drumul său: am făcut o mulțime de cotituri ca să pot scăpa de urmărirea lui ¶ 3 Ocol(itură) în vorbire: lucrul era o taină, despre care nu se putea vorbi fățiș și fără de cotituri (SLV.) [coti].