COTROBĂI, cotrobăiesc, vb. IV. Intranz. A căuta cu de-amănuntul răvășind lucrurile, a cerceta prin tot locul; a scotoci. Turme întregi de mistreți cotrobăiesc prin ruinile vulcanilor. BOGZA, C. O. 246. C-o prăjină lungă cotrobăi în hogeag și fumul izbucni, abătut de vînt într-o latură. SADOVEANU, B. 26. Păsărilă... se înalță puțin și începe a cotrobăi pe după stînci. CREANGĂ, P. 268. Vameșii de la hotar încep a cotrobăi prin lăzile mele ca în vremea volintirilor. ALECSANDRI, T. I 310. ◊ Tranz. (Rar) Iaca dimonu... că mi-o cotrobăit toate lucrușoarele... ALECSANDRI, T. 1 133.