COVRU, covruri, s. n. (Mold.) Vizuină, bîrlog, cotlon. Cățelușa a tăcut, trăgîndu-și botul ascuțit în covru, după ce adulmecase la străin flori de sînziene. SADOVEANU, N. P. 105. Și într-un covru scurmat în pămînt, între frunze șipăiuș, sta un iepure roșcat, pitit pe labe, cu urechile lăsate pe spatele gheboșat. SADOVEANU, O. III 356. ♦ Fig. Locuință primitivă. Am văzut un fel de covru din alte vremuri. Foarte bună colibă, m-am bucurat eu. SADOVEANU, N. F. 67.