COVÎRȘI (-șesc) vb. tr. 1 A fi mai presus, a întrece: mijloacele noastre egalează și covîrșesc trebuințele (I.-GH.) ¶ 2 A trece peste margine: rîurile, covîrșind matca lor, se revărsară peste cîmpii (ODOB.) ¶ 3 A trece măsura, a fi prea încărcat, a fi prea mult ¶ 4 A copleși, a birui, a lăsa mai pre jos: în firea unui om s’alege o patimă care covîrșește și întunecă pe celelalte (VLAH.) [vsl. vrŭšiti, cu prefixul neexplicat].